Legenda argonautilor

Argonauţi - marinarii de pe corabia Argo. Cu acest nume erau indi­caţi eroii care au ridicat ancora din Colhida, pornind în căutarea lânii de aur.

Ca să scape de Iason, Pelias, regele cetăţii Iolcos din Tesalia, l-a convins să plece în căutarea lînii de aur, atîrnată de un copac (un stejar) din pădurea consa­crată lui Ares în Colhida şi păzită zi şi noapte de un balaur. Iason a întreprins expediţia, poruncindu-i lui Argos, fiul lui Frixos, să pregătească o corabie cu cinci­zeci de vîsle, care, după numele construc­torului ei, a fost botezată Argo. Corabia a fost construită sub ocrotirea Atenei, care a supravegheat toate fazele pregătirii. Lui Iason i s-au alăturat principalii eroi ai vremii, de la Castor şi Pollux la Heracle şi Tezeu, în total adunîndu-se cincizeci de oameni. După un drum aventuros, cînd argonauţii au ajuns la gura rîului Fasis, Eetes, regele Colhidei, a promis că avea să-i dea lui Iason lîna de aur, însă cu o condiţie: acesta trebuia să înjuge la acelaşi plug o pereche de boi care scoteau foc pe nări şi aveau copite de bronz şi să semene dinţii balaurului pe care Cadmos nu apucase să-i folosească la Teba.

Interpre­tările mitului şi versiunile pe tema cău­tării lînii de aur sînt foarte diferite. Potrivit unei alte variante, susţinută de numeroase confirmări iconografice în pic­tura pe vase, lîna de aur nu atîrna de o creangă a stejarului, ci era ţinută în gură de balaurul pus să o păzească. În această variantă, Iason a trebuit să pătrundă în burta acestuia, de unde a ieşit, aşa cum e reprezentat în ceramică, pe jumătate leşi­nat. Versiunile mai tîrzii povestesc nu despre una, ci despre trei probe la care Iason a trebuit să se supună.

În încercarea sa, Iason a fost sprijinit de Medeea, fiica lui Eetes, îndrăgostită de el. Medeea l-a adormit pe balaurul ce păzea lîna de aur, iar Iason a izbutit să o ia. Profitînd de bezna nopţii, Iason şi argonauţii, cu lîna de aur şi cu Medeea, care li s-a alăturat, s-au îmbarcat, îndepărtîndu-se de Colhida. La întoarcere însă au fost loviţi de o furtună ce i-a făcut să rătăcească în­delung prin Mediterană occidentală şi pe coastele din estul Italiei, şi numai după lungi peregrinări au ajuns la Iolcos.

Rătăcirile argonauţilor pe Marea Mediterană au dat naştere unui mare număr de legende şi tradiţii locale, care caută să lege originile unor insule şi cetăţi de această călătorie mitică. Este cazul vechii Thera, actuala Santorini, al insulei Egina etc. Din mitul argonauţilor nu lip­seşte nici referirea la păsările stimfaliene, care, după ce fuseseră alungate din mlaş­tina lor de către Heracle, aveau să fie revă­zute de eroi pe o insulă, în cursul călătoriei. De multă vreme au fost recunoscute tri­miterile implicite din aventura argo­nauţilor la prima colonizare miceniană a coastelor Asiei Mici şi ale Pontului Euxin, precum şi la primele aşezări miceniene din Italia meridională (prin relatarea peregri­nărilor din Mediterana orientală).

Prezenţe în literatura antică -  Cea mai completă relatare a întîmplărilor, înregistrată odinioară de Pindar, este aceea din Argonauticele lui Apollonios din Rodos. După această operă s-au orientat scriitorii latini Vergiliu, Ovidiu, Valerius Flaccus şi Varro Atacinus. Poves­tea  argonauţilor  constituie   precedentul Medeei lui Euripide şi al Medeei lui Seneca.

Iconografie – Faptele   argonauţilor   sînt reprezentate mai cu seamă în pictura pe vase. Este celebră acea de la Duris, cu Iason ieşind dintre fălcile balaurului în prezenţa Atenei.